„Cea mai reusita zi de scoala”

…cu elevii clasei a IV-a de la Scoala “Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca

ShoeBox a devenit, dincolo de un proiect umanitar care aduce zambete pe chipurile copiilor in fiecare an de Craciun, un instrument de educare si de formare a generatiilor urmatoare. O sa va prezint astazi un astfel de exemplu minunat, pe care imi doresc ca si alti dascali sa-l urmeze, in a arata copiilor ca suntem cu totii normali, avand nevoie de dragoste si apropiere umana, indiferent de ce forma are corpul nostru sau ce culoare de piele avem.

De ce „Cea mai reusita zi de scoala”? Doamna Lucia Berci, invatatoarea fiului nostru Luca, a avut o idee extraordinara, de a imbina mai multe elemente si de a oferi unor copii speciali cateva ore de bucurie, inainte de Craciun, imbinate cu primirea de cadouri si binecuvantarea unor noi prieteni. Cam aceleasi lucruri care, cred, si le doreste orice om normal de sarbatori.

In cuvintele dansei:

Pt ca nu prea agreez acele serbari clasice, care inseamna multa cheltuiala si stres inutil pentru parinti, inghesuiala si alergatura, ore pierdute pentru repetitii etc, am vrut sa fac impreuna cu copiii o activitate mai altfel… Imi doream, in primul rand, sa le ofer lor o zi mai speciala, copiilor din clasa noastra. Am discutat cu cei din conducerea CFR cu mult timp in urma si mi-au lasat de inteles ca, desi e dificil, vor incerca.

Ulterior a inceput campania dvs Shoebox si m-am gandit ca ar fi minunat sa ne implicam si noi, efectiv. Asa ca am plusat la cei de la CFR, care, spre surprinderea mea, au fost super incantati de idee. Totul a fost discutat la cel mai inalt nivel, cu aprobare de la Bucuresti. Toate cadourile pe care le-au primit copiii acolo, cozonac, suc si pachetele cu dulciuri (in nr de 64) foarte consistente, au fost suportate de angajatii CFR, care au pus mana de la mana, din banii personali, si au facut totul pentru copii. Sa nu mai vorbim de angajati, care s-au ocupat exclusiv de noi, in intervalul 9-11. Le multumesc mult!

Inainte de actiune am discutat mult la clasa despre activitatea pe care urma sa o organizam. Fiecare elev de-al nostru trebuia sa se ocupe de cate un elev al Centrului, sa incerce sa afle cat mai multe despre el, sa-l inveseleasca etc. Nu ne-am dorit sa fim Mosi Craciun, ci doar copii ce ofera un zambet altor copii, acesta a fost „motto-ul”.

Va redau mai jos impresiile copiilor nostri, de indata ce ne-am intors la scoala:
– „Eu ma simt ca dupa o spovedanie, ca si cum m-am purificat”
– „Pe tot parcursul calatoriei cu trenul m-am rugat la Dumnezeu si i-am multumit ca sunt sanatos si normal” ( o fetita a facut de emotie o criza de epilepsie inainte de plecarea cu trenul; erau copii cu sindrom Down, autisti, cu deficit de intelect Etc)
– „Cand am cantat colindele in tren, au sunat cu totul altfel decat la scoala!”
„Cum altfel?”
„Mult mai emotionant, mai profund, mai altfel..”
– ” D-na invatatoare, v-am vazut ochii umezi in timp ce noi cantam colindele”
– „Pe mine m-a impresionat cat de mult s-au bucurat acei copii pentru cadourile din cutii, lucruri pentru care noi nu mai stim sa ne bucuram”
– ” Cat de strans isi tineau cutiile in brate!”

As putea spune ca pentru mine a fost cea mai fericita zi din acest an! Atata bucurie in ochii a 64 de copii, atata veselie si joc, atata responsabilitate si implicare emotionala din partea copiilor clasei noastre, incat a fost coplesitor. Chiar daca nu a fost ceva spectaculos, sunt convinsa ca majoritatea au ramas cu ideea ca cel mai fericit poti fi atunci cand aduci bucurie celor de langa tine!

O zi frumoasa! Va multumesc mult pentru sprijinul dvs!
Lucia

Cum s-a vazut totul prin prisma copiilor care au mers acasa si au povestit cu parintii? Cam asa:

Buna dimineata, ieri a fost cu adevarat o zi reusita. Cand a ajuns acasa Paul vorbea ca o morisca despre tot ce a facut, cum s-a imprietenit cu un baiat de 9 ani, cum a mers cu trenul si cat de bun a fost cozonacul, cate a primit si ce bine daca ar fi asa fiecare zi. Ochii ii luminau toata fata si cu greu am cazut la invoiala sa se odihneasca un pic.

Oricum voiam sa va multumesc si de ziua de 10 dec. care a fost;” cea mai reusita zi de scoala”.
Vineri am ales sa ramana acasa.

Va urez Craciun fericit cu pace in suflet !

Am vrut insa sa il intreb si pe Luca ce a simtit, cum a vazut aceasta zi, ce impresie i-au lasat copiii si situatia lor. In cuvintele lui (scrise chiar de el azi dimineata):

Chiar daca ni se pare ca avem putine lucruri si facem mofturi, ar trebui sa ne multumim pentru ca avem mult mai multe decat altii!

Am tras concluzia asta din propria mea experienta: în data de 17 decembrie 2014 am mers cu clasa mea la o scoala speciala cu cadouri special pregatite pentru ei, în cutii de pantofi (ShoeBox). Ajunsi aici, Ie-am oferit o calatorie cu trenul, pentru unii a fost primul drum. Dupa un scurt drum de cam 20min., la întoarcere le-am cântat doua colinde, dupa care le-am dat cadourile pregatite pentru ei.

Când am vazut bucuria de pe chipurile lor cu totii ne-am simtit foarte bine. Înainte sa plecam ne-au daruit câte un glob pentru brad facut chiar de ei. Cand am plecat am multumit tot drumul lui Dumnezeu ca am atât de multe lucruri: am mîncare, patul îmi este moale, am haine si o familie iubitoare.

Amicul meu Sergiu Salcau, fotograful care, cu mare inima, a documentat aceasta experienta, mi-a trimis aceste ganduri:

Cred ca e nevoie sa fim constienti de ceea ce se intampla in jurul nostru. Cred ca e nevoie sa constientizam cat e de important sa vedem dincolo de propria persoana.

Din pacate, am petrecut doar cateva ore in prezenta unor copii minunati, incercand sa capturez interactiunea dintre doua lumi. A fost prea scurt, dar suficient cat sa ma trezeasca. O realitate de care prea putini suntem constienti.

Mi-ar placea sa pot sa folosesc fotografia, ajutandu-i pe copiii respectivi, sa fac din fotografie o unealta care sa prezinte lupta lor intr-un mod real pentru ca privitorul sa nu mai poata sa stea nepasator la nesfarsit.

Dar stiu ca asta nu se vrea, e mai comod sa traim in continuare, sanatosi, binecuvantati, bucurandu-ne si de multe ori luand usor faptul ca avem mintea limpede, trupul capabil si zilele inainte.

Si sunt convins ca am vazut prea putin.

Nu pot decat sa va invit sa vedeti imaginile surprinse de Sergiu si sa incercati sa va adanciti in sufletul acestor copii. Iar apoi, cand treceti pe strada si-i vedeti, sa aveti inima buna pentru ei, sa aveti o vorba de incurajare, o imbratisare, o bucata de paine.

Cu totii vrem sa fim mai buni, ne place sa primim cadouri si atentie, dar sa nu uitam ca sunt multi copii care chiar nu au pe nimeni.